Bună, dragile mele!
Mereu mi-a plăcut parfumul
de lavandă și imaginile minunate pe care fotografii le surprind în sezonul cald
în lanurile nesfârșite de flori viu colorate. Îmi doresc tare mult să îmi cresc
și eu lavandă acasă, măcar pe o bucățică, dar până atunci cei de la Grădina de
Lavandă mi-au trimis un gând bun și parfumat ce să îmi bucure simțurile.
De cum am deschis colețul
de la Grădina de Lavandă, totul a luat parfumul inconfundabil al lavandei
frumos parfumate și înmiresmate. Am fost încântată să văd cu câtă grijă și
atenție au împachetat produsele.
În cutia minunată am
găsit:
Apa de lavandă
Apa de lavandă (denumită și apa florală de lavandă sau
hidrolat de lavandă) este un produs secundar rezultat în procesul distilării
florilor de lavandă. Este un regenerant natural pentru piele și un cicatrizant,
fiind astfel folosită cu mare succes ca atare pentru hidratarea și împrospătarea
tenului.
Uleiuri esențiale de lavandă
Uleiul esenţial de lavandă dispune de proprietăţi calmante, relaxante asupra sistemului nervos central, este un aliat de nădejde împotriva anxietăţii, iritabilităţii, stresului şi insomniei. Are efecte antispasmodice, antiinflamatoare şi analgezice, reduce durerile musculare şi articulare.
Datorită proprietăţilor antispasmodice şi antibacteriene susţine funcţionarea bună a sistemului respirator. Prin proprietăţile calmante, purifiante, reparatoare şi regenerante pentru piele, favorizează cicatrizarea şi ajută vindecarea rănilor . Este util în tratarea acneei, zgârieturilor, a înţepăturilor de insecte, în arsuri solare şi la arsuri mai mici.
Lumănare cu parfum de lavandă
Relaxarea nu este doar o detensionare a corpului, este o stare. Și de cele mai multe ori, stările noastre sunt puternic influențate de tot ceea ce ne înconjoară. De aceea, o atmosferă potrivită ne poate induce exact starea pe care ne-o dorim. Atunci când tânjești după relaxare și stare de bine, aprinde o lumânare cu lavandă. Parfumul proaspăt și natural, oferit de uleiul esențial de lavandă din compoziția sa va avea asupra ta efecte miraculoase antidepresive, calmante și antiseptice.
Deodorant de mașină cu parfum de lavandă
Ambalat în sticluțe delicate, cu dop din lemn special
conceput pentru a permite o evaporare treptată, uleiul esențial de lavandă
prinde forma unui odorizant numai bun de agățat în mașină.
Te vei bucura mult timp de plimbări cu iz de prospețime, pentru că parfumul delicat al lavandei se eliberează treptat. Fiecare odorizant auto conține ulei esențial natural, provenit din cultura proprie a Grădinii de Lavandă.
Bombă baie
Bomba de baie am folosit-o deja pentru că nu m-am
putut abține, așa că vă las aici o poză frumoasă a celor de Grădina de Lavandă.
Eu m-am îndrăgostit efectiv de bomba de baie! Sunt fana acestor tipuri de
produse, de aceea nu am rezistat să nu o încerc!
După cum vedeți aceasta este bomba de baie pe care am primit-o și eu. O bombă de baie are ca ingredient principal uleiul esențial de lavandă, astfel că efectul său imediat asupra ta este pură și parfumată relaxare. Este „culeasă” din Grădina de Lavandă, special pentru a te ajuta să te destinzi după o zi lungă.
Mirosul de lavandă este considerat a fi unul ce îmbie la un somn odihnitor, așa că răsfățul tău va fi unul deplin, iar ziua următoare te va găsi relaxat, odihnit și pregătit pentru noi experiențe.
Sunt foarte curioasă să aflu dacă lavanda și produsele
din lavandă sunt și pe placul vostru?
Zi frumoasă să aveți!
Comentarii
Trimiteți un comentariu